Comisia de Disciplină a Federației Franceze de Fotbal (FFF) a decis, marți, să îl suspende 18 meciuri din echipa națională pe Nicolas Anelka, în timp ce Patrice Evra a fost suspendat cinci partide, Franck Ribery trei și Jeremy Toulalan una pentru incidentele de la Cupa Mondială, informează AFP.
Eric Abidal nu a primit nicio sancțiune.
„Nicolas Anelka este sancționat cu o suspendare de 18 meciuri din echipa națională a Franței, o suspendare de cinci meciuri a fost dictată în cazul lui Patrice Evra, Franck Ribery va trebui să ispășească o suspendare de trei meciuri din națională, Jeremy Toulalan a fost sancționat cu o suspendare de un meci. Comisia a ținut cont de explicațiile lui Eric Abidal, care nu a fost sancționat”, se arată într-un comunicat al FFF.
În timpul Cupei Mondiale din Africa de Sud, echipa națională a Franței a refuzat să efectueze o ședință de pregătire, în semn de protest față de faptul că atacantul Nicolas Anelka fusese exclus din lot, deoarece îl insultase pe selecționerul Raymond Domenech la pauza meciului Franța – Mexic (scor 0-2), din 17 iunie.
Echipa Franței a fost eliminată în prima fază a turneului final al Cupei Mondiale, terminând ultima în Grupa A, cu un singur punct.
Franța este adversara României în grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012, alături de Bosnia-Herțegovina, Belarus, Albania și Luxemburg.
Dacă suspendările vor fi menținute și se vor aplica doar în meciurile oficiale, Anelka, Evra și Ribery vor rata partida cu România, din premilinariile CE 2012, programată pe 9 octombrie 2010. Până la acea dată, Franța va mai juca împotriva Belarusului (3 septembrie) și Bosniei (7 septembrie)
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER